Alegerea manualului potrivit pentru a invata fizica de clasa 12
Fizica, cunoscută sub denumirea de cunoaștere a naturii, este știința care studiază proprietățile și structura materiei, formele de mișcare ale acesteia, precum și transformările lor reciproce. Fizica este una dintre cele mai fundamentale discipline științifice, iar scopul său principal este de a înțelege cum se comportă universul.
Uneori sinonimă cu filozofia, fizica se ocupă cu principiile de bază ale universului, studiind materia, energia, spațiul si timpul, la cel mai fundamental nivel. Domeniul ei de cercetare se întinde de la cele mai mici părți din care sunt constituite nucleele atomilor până la galaxiile ce formează universul.
Fizica clasa 12 este organizată în jurul unui ansamblu de legi fizice. Ele ne ajută să prezicem și să înțelegem funcționarea universului. Cel mai adesea, aceste legi sunt formulate folosind limbajul precis al matematicii. Pentru a face o predicție trebuie să aplicăm, la situația particulară care ne interesează, legile fizicii ce descriu fenomenele implicate în acea situație. Urmează calculul matematic ce conduce în final la predicția respectivă.
Cuprinzând noțiunile de bază din fizică, manualul de fizică clasa 12 reprezintă un element didactic accesibil și eficient, putând fi folosit în lucrul individual sau colectiv, acasă sau în clasă, în sistematizarea și recapitularea cunoștințelor necesare pentru susținerea diferitelor examene și concursuri.
Întreaga materie de fizică clasa 12 este concepută în deplină concordanță cu programa școlară actuală de fizică din curriculum nucleu și curriculum aprofundat. Părțile sunt împărțite în capitole, astfel încât elevul să se poată orienta cu ușurință și, în același timp, să aibă la dispoziție tot arsenalul teoretic necesar.
Astăzi, fizica este un subiect vast și foarte dezvoltat. Cercetarea este divizată în patru subdomenii: fizica materiei condensate; fizica atomică, moleculară și optică; fizica energiei înalte; fizica astronomică și astrofizică. Majoritatea fizicienilor se specializează în cercetare teoretică sau experimentală, prima ocupându-se de dezvoltarea noilor teorii, și a doua cu testarea experimentală a teoriilor și descoperirea unor noi fenomene. În ciuda descoperirilor importante din ultimele patru secole, există probleme deschise în fizică care așteaptă a fi rezolvate. De exemplu, cuantificarea gravitației este poate cea mai arzătoare dintre probleme și cu siguranță și cea mai dificilă. Odată cu elucidarea acestei probleme, fizicienii vor avea o imagine mult mai clară despre interacțiile din natură și cu siguranță multe dintre fenomenele și obiectele pe care le întâlnim în astrofizică, de exemplu găurile negre, își vor găsi explicația într-un mod natural.
Concluzionând, fizica stă la baza științelor inginerești. Toate progresele tehnologiei moderne își au începutul în fizică. De la chirurgia cu laser la televiziune, de la calculatoare la frigidere, de la automobile la avioane și nave spatiale, fiecare echipament modern a pornit la un moment dat din laboratoarele fizicienilor. De exemplu, înțelegerea mai profundă a electromagnetismului a avut drept rezultat răspândirea aparatelor pe bază de curent electric – televizoare, computere, electrocasnice etc.; descoperirile din termodinamică au dus la dezvoltarea transportului motorizat; iar descoperirile din mecanică au dus la dezvoltarea calculului infinitezimal, chimiei cuantice și folosirii unor instrumente precum microscopul electronic în microbiologie. Fizica este azi baza unei părți uriașe a economiei mondiale.